Tudor Gheorghe – Alba iarna dunareana
Alba iarna dunareana
Cu zapezi pana la brau
Culca-n sarica balana
Baraganele de grau.Napadind zbatai si rosturi,
Neaua urca reci minuni :
Mistuiti in adaposturi,
Oameni si salbaticiuni.
Peste sate fara vaduri
Isi azvarle din duium
Uriasele plocaduri
Gaurite rar de-un fum.Nimeni linistea nu sfarma,
Doar ca-n some nedeslusit
isi descarca-n gol o arma
Chiotul inabusit.Curge viscol ca pe vrana.
Nevazuta s-a inchis
Tara fara de prihana
in omat ca intr-un vis.Iar la guri de vai, pe laturi,
Intr-o noapte s-au durat
Stralucite-nvoalte caturi
Pentru Crivat-imparat.Fulger alb, intreaga zare
Intra-n ochi, un junghi taios,
Albul a atat de tare,
Ca ajunge veninos.Si-n cumplita lor albete
Dorm adanci pustietati;
Pun troienii vami razlete
intre mari singuratati.Romaneasca iarna veche,
Albe lumi, fara drumeti…
Trece-un lup intr-o ureche
Pe gorgane de nameti.
Melodia Alba iarna dunareana a aparut pe albumul Iarna simfonic.
Versuri: Francois Villon